Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Brexit – start oficial

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a semnat scrisoarea care declanşează Brexit-ul, procedura prin care Londra părăseşte Uniunea Europeană.

Brexit – start oficial
Brexit – start oficial

, 29.03.2017, 12:20

A
devenit, deja, oficial procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea
Europeană, odată cu activarea articolului 50 din Tratatul de funcţionare a
forului comunitar. Şefa Executivului de la Londra, Theresa May, a semnat scrisoarea
de notificare a preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk. Potrivit
procedurilor comunitare, aceasta intră de acum şi pe agenda Comisiei Europene
şi a Conferinţei preşedinţilor grupurilor politice din Parlamentul European.

După referendumul din vara anului trecut, când majoritatea britanicilor s-au
pronunţat pentru plecare, Uniunea Europeană a anunţat că, în cadrul
negocierilor, unitatea şi interesele celor 27 de state membre rămase vor avea
prioritate. În plus, piaţa unică şi cele patru libertăţi ale sale – circulaţia
bunurilor, a serviciilor, a capitalului şi a persoanelor – sunt indivizibile.
Corespondenta Radio România pe lângă instituţiile comunitare notează că
Parlamentul European aşteaptă de la premierul britanic o clarificare rapidă a
situaţiei legale a cetăţenilor europeni din Marea Britanie.

Negociatorul şef al
Uniunii, francezul Michel Barnier, speră ca, până în octombrie 2018, să poată
fi încheiat un parteneriat cu Londra. Până atunci însă, consideră Barnier, va
avea loc un proces complicat din punct de vedere juridic, sensibil politic şi
care va avea un impact economic major asupra ambelor părţi. Încă neconsolaţi de
verdictul urnelor, mii de londonezi au mărşăluit, din nou, sâmbătă, în semn de
protest faţă de decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea.

La rându-i,
Parlamentul Scoţiei a votat pentru organizarea unui nou referendum privind
independenţa faţă de Londra. La consultarea pentru Brexit, scoţienii şi
nord-irlandezii au ales, în majoritate, rămânerea în Uniune, iar la referendumul
pentru independenţă din 2014 Scoţia hotărâse, cu 55% din voturi, să rămână
parte a Marii Britanii. Acum, premierul Nicola Sturgeon spune că nordul insulei
trebuie să-şi aleagă propriul drum. Ea avertizează Scoţia, ca, de altfel,
întreaga ţară, se află la răscruce. Europa însăşi, aşa cum o ştiam, este, de
altfel, la un punct de cotitură.


În ultimele şase decenii, Uniunea s-a extins
continuu şi, de la şase membri fondatori, ajunsese la 28 de state. Plecarea
britanicilor e singurul pas înapoi de până acum, dar şi un avertisment că
Bruxellesul, acuzat adesea de birocraţie excesivă, ineficienţă şi indiferenţă
faţă de aşteptările europenilor de rând, şi-a epuizat forţa de seducţie.
Sâmbătă, la Roma, unde au celebrat 60 de ani de la semnarea tratatului
fondator, liderii ţărilor rămase s-au angajat să facă Uniunea Europeană mai
puternică şi mai rezistentă.


În numele României, preşedintele Klaus Iohannis a
afirmat că summitul informal de la Roma a reprezentat atât un moment de
sărbătoare, cât şi unul de bilanţ. Menţinerea unităţii celor 27 de state
membre este şi trebuie să rămână deviza noastră în continuare – a conchis
şeful statului român.

Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company