Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Împrumut pentru modernizarea armatei

România a semnat un acord de împrumut cu Statele Unite de aproape 1 miliard de dolari pentru modernizarea Armatei.

Sursa foto: fb.com / Forțele Aeriene Române
Sursa foto: fb.com / Forțele Aeriene Române

, 26.09.2024, 11:33

România a semnat un acord de împrumut cu Statele Unite pentru modernizarea Armatei. Ceremonia de semnare a avut loc, miercuri, la sediul Guvernului, în prezența premierului Marcel Ciolacu şi a ambasadoarei SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, precum şi a directorului Agenţiei de Cooperare pentru Securitate şi Apărare, Michael Miller. 920 de milioane de dolari vor permite atât consolidarea capacităţii de apărare, prin dotarea cu tehnică modernă, cât şi dezvoltarea industriei naționale de resort – a declarat premierul Ciolacu, precizând că acest împrumut semnificativ arată, totodată, încrederea, dar şi statutul de care România se bucură în relaţia cu partenerul său strategic, Statele Unite.

Marcel Ciolacu: ʺRomânia se alătură, astăzi, unui grup foarte restrâns de state partenere-cheie ale Statelor Unite ale Americii care au beneficiat, până acum, de acest program dezvoltat prin Fondul pentru finanţare al Statelor Unite ale Americii şi mă bucur că vom folosi aceşti bani atât pentru a consolida capacitatea de apărare a României prin dotare cu tehnică modernă, cât şi pentru a dezvolta industria locală de apărare. Vom dezvolta noi capacităţi de producţie în România, vom crea locuri de muncă pentru români şi vom redeveni relevanţi în ceea ce priveşte producţia de echipamente militare la nivel regional. În acelaşi timp, vom avea acces la tehnică militară de cel mai înalt nivel, care ne va ajuta să lucrăm împreună cu Statele Unite şi aliaţii noştri din NATO pentru consolidarea apărării colective şi descurajarea ameninţărilor la adresa României şi ţărilor aflate pe flancul estic al Alianţei.ʺ

La rândul său, ambasadoarea Kathleen Kavalec a apreciat că acordul semnat este mai mult decât unul financiar, el reprezintă puterea şi rezilienţa parteneriatului bilateral, dar şi angajamentul comun al Statelor Unite și României de a asigura pacea, stabilitatea şi securitatea în regiune. Potrivit dnei Kavalec, în cei 20 de ani de când face parte din Alianţa Nord-Atlantică, România a demonstrat de nenumărate ori că este un aliat de încredere şi un pilon de stabilitate de-a lungul flancului estic al Alianţei şi în regiunea Mării Negre. Or, prin oferirea de fonduri americane, scopul Washingtonului este să se asigure că România rămâne în prim-planul inovaţiei şi al dotării militare pentru mulţi ani de acum înainte, ceea ce va întari, în egală măsură, relaţiile economice bilaterale – a precizat Kathleen Kavalec. Care nu a uitat să amintească, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, de răspunsul exemplar al României, de la găzduirea a mii de refugiaţi ucraineni, până la facilitarea tranzitului de cereale şi pregătirea piloţilor ucraineni de avioane F-16.

RadioRomaniaInternational · Împrumut pentru modernizarea armatei – 26.09.2024
Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company