Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Eurodeputații Daniel Buda și Siegfried Mureșan, despre viitorul Politicii Agricole Comune

Eurodeputații Daniel Buda și Siegfried Mureșan, declarații în plenul Parlamentului European despre Politica Agricolă Comună (PAC)

Parlamentul European (Photographer: Denis LOMME Copyright: © European Union 2025 - Source : EP)
Parlamentul European (Photographer: Denis LOMME Copyright: © European Union 2025 - Source : EP)

, 10.07.2025, 13:13

Eurodeputatul român Daniel Buda (PNL), care este vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), i-a cerut joi comisarului european de resort, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, ca bugetul Politicii Agricole Comune (PAC) să rămână separat şi să aibă o finanţare adecvată şi garantată în următorul cadru financiar multianual.

Schimbarea filosofiei noului cadru financiar multianual, a cărui primă variantă va fi prezentată săptămâna viitoare de Comisia Europeană, provoacă îngrijorare în rândul a numeroşi eurodeputaţi, întrucât va prevedea aproape sigur contopirea unor alocări distincte anterior şi foarte probabil fonduri mai mici pentru coeziune şi PAC.

‘Domnule comisar (european pentru agricultură şi alimentaţie, Cristophe Hansen), bugetul PAC trebuie să rămână separat, nicidecum diluat în alte politici şi cu atât mai puţin nu poate fi redus. A te atinge astăzi de bugetul PAC înseamnă a slăbi coloana vertebrală a Uniunii Europene’, a declarat Buda în plenul PE, în cadrul unei dezbateri privind ‘Viitorul Politicii Agricole Comune după 2027’. El a spus că Politica Agricolă Comună nu este despre subvenţii, ci ‘despre hrană, siguranţă şi viitorul satelor europene’, care astăzi ‘mor încet’.

‘O sută de ferme dispar în fiecare zi, punând în pericol securitatea noastră alimentară. Tinerii fermieri nu mai cred azi în noi. Dacă vom reduce bugetul, vom accelera abandonul agriculturii europene, satele noastre devenind muzee în aer liber, iar noi vom importa alimente pline de pesticide din ţările terţe’, a pledat eurodeputatul din grupul PPE. ‘Vă cer, aşadar, ferm, domnule comisar, astăzi, şi fără echivoc, ca bugetul PAC să rămână separat, cu o finanţare adecvată şi garantată post-2027. Este o linie roşie, iar cine trece această linie îşi asumă începutul destrămării Uniunii Europene’, a mai afirmat vicepreşedintele Comisiei AGRI a PE. Comisia Europeană va publica pe 16 iulie propunerea legislativă privind bugetul UE pentru perioada 2028-2034

Siegfried Mureșan, în plenul Parlamentului European: Cerem mai mult de la fermieri, deci trebuie să îi sprijinim mai mult. Agricultura trebuie să rămână prioritate în Bugetul multianual al UE

Discursul eurodeputatului Siegfried Mureșan (PPE / PNL), negociator-șef privind bugetul multianual al Uniunii Europene (CFM), la dezbaterea din plenul Parlamentului European despre viitorul Politicii Agricole Comune:

„Politica agricolă comună este una dintre competențele de bază, una dintre responsabilitățile fundamentale ale Uniunii Europene. Prin implicarea noastră în acest domeniu, prin sprijinul oferit fermierilor, garantăm milioane de locuri de muncă în Europa, în sectorul agricol. Garantăm dezvoltarea rurală, care depășește cu mult agricultura, și garantăm securitatea alimentară și un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

Standardele noastre alimentare, standardele de calitate din Uniunea Europeană sunt mai bune decât oriunde altundeva în lume. Și permiteți-mi să spun foarte clar: într-o perioadă cu multiple riscuri de securitate, venite din partea autocraților din întreaga lume, nu poate exista securitate națională fără securitate alimentară. Securitatea alimentară este acum mai importantă ca oricând.

Fermierii au trecut prin ani dificili. Au depus eforturi suplimentare, au fost supuși unei presiuni tot mai mari, fac mai mult pentru a proteja mediul, sunt adesea primii afectați de fenomene meteorologice extreme, se confruntă cu volatilitatea prețurilor, cu o inflație ridicată și cu lipsa forței de muncă. Le cerem mai mult, așadar avem și datoria de a face mai mult pentru ei.

Este în interesul nostru fundamental, este în interesul fundamental al cetățenilor, indiferent de sectorul în care activează. De aceea, acest Parlament European are o poziție clară, domnule comisar, mai ales acum, la începutul negocierilor pentru viitorul buget pe șapte ani. Dorim să păstrăm identitatea politicii agricole comune.

Oamenii din Europa, în special fermierii, trebuie să știe clar că vor beneficia în continuare de sprijin în următorii șapte ani, pentru a-și putea planifica investițiile. Cerințele noastre sunt clare: politica agricolă comună trebuie să rămână o politică distinctă, cu un buget separat, ușor de identificat, structurat pe cele două piloni.

Dorim o bază juridică separată, iar din punct de vedere financiar, sprijinul pentru fermieri trebuie să fie cel puțin la același nivel ca în prezent, ajustat la inflație. Parlamentul este unit în jurul acestei poziții.”, este declarația eurodeputatului Siegfried Mureșan.

Foto: presidency.ro
Ştiri luni, 24 noiembrie 2025

CSAT a aprobat cererea României în cadrul mecanismului SAFE

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au aprobat, luni, cererea României în cadrul mecanismului SAFE, informează Administrația...

CSAT a aprobat cererea României în cadrul mecanismului SAFE
Foto: Fauzan Saari / unsplash.com
Ştiri joi, 20 noiembrie 2025

România întâlnește Turcia în barajul pentru Cupa Mondială

Naționala României va întâlni Turcia, în deplasare, în semifinala barajului pentru Cupa Mondială care se va disputa pe 26 martie 2026. Dacă...

România întâlnește Turcia în barajul pentru Cupa Mondială
Foto: Alexandru Dolea / Radio România
Ştiri marți, 18 noiembrie 2025

Radio România are un nou Consiliu de Administraţie

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului României a validat astăzi componența noului Consiliu de Administraţie al Societăţii...

Radio România are un nou Consiliu de Administraţie
Os de dinozaur sauropod (Foto: Universitatea Bucureşti)
Ştiri marți, 18 noiembrie 2025

Descoperire paleontologică excepțională în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului relevă cea mai bogată acumulare de fosile de dinozauri din Transilvania

Cercetări recente realizate pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, au scos...

Descoperire paleontologică excepțională în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului relevă cea mai bogată acumulare de fosile de dinozauri din Transilvania
Ştiri duminică, 16 noiembrie 2025

România, cinci medalii la Europenele de gimnastică aerobică

România a cucerit cinci medalii, dintre care două de aur și trei de argint, la Campionatele Europene de gimnastică aerobică pentru seniori de la...

România, cinci medalii la Europenele de gimnastică aerobică
Ştiri duminică, 16 noiembrie 2025

Propunere pentru taxarea alimentelor ultra-procesate

Comisia Europeană ia în considerare propunerea unei taxe pentru alimentele ultra-procesate cu conținuturi ridicate de grăsime, zahăr sau sare,...

Propunere pentru taxarea alimentelor ultra-procesate
Ştiri duminică, 16 noiembrie 2025

Guvernul Bolojan anunță un nou pachet de măsuri bugetare

Săptămâna viitoare va fi prezentat al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare vizând restructurări în administraţia publică – a...

Guvernul Bolojan anunță un nou pachet de măsuri bugetare
Ştiri sâmbătă, 15 noiembrie 2025

Premierul Bolojan, mesaj la împlinirea a 38 de ani de la revolta de la Brașov

Premierul Ilie Bolojan a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia împlinirii a 38 de ani de la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987 de la...

Premierul Bolojan, mesaj la împlinirea a 38 de ani de la revolta de la Brașov

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company