Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Doi invitați de top la Sala Radio: dirijoarea Jessica Cottis și violoncelistul Valentin Răduțiu

Vineri, 28 februarie (ora 19:00), vă invităm la Sala Radio să vă bucurați de prezența a doi artiști internaționali, care vor evolua alături de Orchestra Națională Radio.

Afiş concert Sala Radio
Afiş concert Sala Radio

, 25.02.2025, 16:01

Vineri, 28 februarie (ora 19:00), vă invităm la Sala Radio să vă bucurați de prezența a doi artiști internaționali, care vor evolua alături de Orchestra Națională Radio. Jessica Cottis este dirijor-șef și director artistic al Orchestrei Simfonice din Canberra (Australia) și colaborează constant cu orchestre de top ale lumii, precum London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Sydney Symphony, Los Angeles Philharmonic ș.a. Al doilea invitat al serii este violoncelistul Valentin Răduțiu. Programul serii de la Sala Radio cuprinde Elgar – Concertul pentru violoncel și orchestră și Prokofiev – Simfonia nr. 5.

O personalitate fascinantă și complexă, Jessica Cottis a crescut la ferma familiei din sud-estul Australiei și are o pasiune pentru fluturi, fiind interesată în special de relația dintre muzică, natură și știință. A susținut cursuri de măiestrie pentru Royal Philharmonic Society și Royal Academy of Music și a condus cursuri pentru femeile dirijor, pentru Royal Opera House (Londra). Este o colaboratoare frecventă a posturilor de radio și televiziune BBC, comentând o gamă largă de subiecte legate de artă.

Jessica Cottis și-a început cariera muzicală ca organistă, pianistă și trompetistă. Distinsă cu mențiunea First Class Honours (la Universitatea Națională Australiană), și-a continuat studiile la Paris, cu organista franceză Marie-Claire Alain. După ce o accidentare la încheietura mâinii i-a întrerupt cariera de interpret, ea a început studiile de dirijat orchestră la Royal Academy of Music din Londra, studiind cu Sir Colin Davis și Colin Metters. A devenit apoi dirijor asistent pentru BBC Scottish Symphony Orchestra și Sydney Symphony Orchestra. Revine constant pe scene unde a fost deja aplaudată, Royal Opera House – Covent Garden sau prestigiosul festival BBC Proms (Londra).

Violoncelistul Valentin Răduțiu, născut la München, a studiat la Salzburg, Viena și Berlin și cântă, alături de mari orchestre ale lumii, pe un violoncel de colecție Francesco Rugieri (Cremona – 1686). Valentin Răduțiu a câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, a fost distins de mai multe ori la Concursul Jugend musiziert și la Concursul Dotzauer din Dresda și a obținut premiul I la Concursul Internațional Karl Davidov din Riga. În 2011, a fost distins cu Premiul Muzical al German Business, unul dintre cele mai importante premii pentru tinerii muzicieni în devenire din Germania. În 2012, a obținut premiul al II-lea la Concursul Internațional George Enescu.

A concertat cu mari orchestre ale lumii – Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Filarmonica Cehă, Deutsche Radiophilharmonie Saarbrücken, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică Națională a Letoniei, Hong Kong Sinfonietta, Prague Philharmonia, Stuttgarter Kammerorchester, World Youth Symphony Orchestra etc.

La finalul concertului, violoncelistul Valentin Răduțiu va oferi publicului autografe pe albumul Moștenitorii României muzicale – II, album ce imortalizează recitalul susținut la Sala Radio (pe 4 martie 2020), sub egida proiectului Radio România Muzical Moștenitorii României muzicale, de Valentin Răduțiu împreună cu pianistul suedez Per Rundberg. Sesiunea de autografe, organizată de Editura Casa Radio, va avea loc în foaierul central al Sălii Radio.

Albumul Moștenitorii României Muzicale – II este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul www.edituracasaradio.ro, dar poate fi achiziţionat și de la partenerii de distribuţie.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.salaradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

RRI
Anunțuri - Evenimente luni, 24 noiembrie 2025

PROMO Marti, 25.11.2025

  – PAUZA MARE. Noua bucătărie și sociologia gastronomiei. De vorbă cu Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, autorii cărții...

PROMO Marti, 25.11.2025
Muzicianul brazilian Ricardo Castro, invitat la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente joi, 20 noiembrie 2025

Muzicianul brazilian Ricardo Castro, invitat la Sala Radio

Miercuri, 26 noiembrie (de la ora 19:00), invitatul special al Orchestrei de Cameră Radio, în dublă ipostază (dirijor şi solist)...

Muzicianul brazilian Ricardo Castro, invitat la Sala Radio
Afiș eveniment
Anunțuri - Evenimente luni, 17 noiembrie 2025

Big Band-ul Radio România, concert cu dress-code la Sala Radio

Joi, 20 noiembrie (de la ora 19:00), fanii muzicii funk, soul și disco sunt invitați la Sala Radio pentru un eveniment muzical de excepție:...

Big Band-ul Radio România, concert cu dress-code la Sala Radio
Sergiu Celibidache (foto: Agerpres)
Anunțuri - Evenimente marți, 11 noiembrie 2025

Omagiu dirijorului Sergiu Celibidache la Radio România Muzical

Luna noiembrie aduce în peisajul cultural românesc imaginea celebrului dirijor Sergiu Celibidache prin lansarea filmului „Cravata...

Omagiu dirijorului Sergiu Celibidache la Radio România Muzical
Anunțuri - Evenimente marți, 11 noiembrie 2025

100% Beethoven, la Sala Radio

Evenimentul de la Sala Radio se va derula cu participarea a doi invitați speciali din China: dirijorul Zhang Yi și pianistul James Zijian Wei,...

100% Beethoven, la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente luni, 03 noiembrie 2025

„Ecouri”: concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma

După primele două concerte din această stagiune, dedicate celor doi muzicieni legendari ai jazz-ului american Wayne Shorter și Miles Davis, Big...

„Ecouri”: concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma
Anunțuri - Evenimente luni, 03 noiembrie 2025

Cristian Mandeal dirijează Brahms și Mendelssohn la Sala Radio

Vineri, 7 noiembrie 2025 (de la 19:00), Orchestra Națională Radio prezintă un concert dedicat muzicii create de doi mari compozitori germani:...

Cristian Mandeal dirijează Brahms și Mendelssohn la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente vineri, 31 octombrie 2025

Proiectul „Poveste din Bucureștiul de Odinioară – Rădăcini interbelice românești”, la final

Asociația ProCultArt anunță încheierea proiectului cultural „Poveste din Bucureștiul de Odinioară – Rădăcini interbelice românești”,...

Proiectul „Poveste din Bucureștiul de Odinioară – Rădăcini interbelice românești”, la final

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company