Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Bilanţuri politice

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a prezentat un bilanţ al celor 4 ani de mandat ai Executivelor conduse de Victor Ponta.

Bilanţuri politice
Bilanţuri politice

, 17.11.2015, 12:40

Un guvern vine, altele pleacă! Iar pentru cele succesiv conduse, timp de aproape 4 ani, de social-democratul Victor Ponta, luni a fost momentul bilanţului. A fost făcut nu de fostul şef al Executivului, care spune că nu a fost invitat, ci de Liviu Dragnea, liderul PSD, principala formaţiune a fostului arc guvernamental. Cabinetele Ponta — a spus Dragnea — au preluat, în 2012, o economie care începea să depăşească anii de criză şi au reuşit să consolideze creşterea economică la 3,8%, una din cele mai mari din Uniunea Europeană.



Între altele, în 2013 s-au reîntregit salariile bugetarilor, ajungând la nivelul din 2010, înainte de tăierea cu 25% pe fondul crizei economice. În plus, din octombrie 2015, au crescut cu 25 de procente salariile personalului din sănătate şi s-au mărit, tot cu 25%, salariile din educaţie. Din 2013 s-au majorat, anual, pensiile. Numărul de noi locuri de muncă a crescut cu 320 de mii în perioada aprilie 2012 – august 2015 şi s-a redus şomajul în rândul tinerilor. Apoi, potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, la ora actuală deficitul bugetar este de 1,5% din Produsul Intern Brut, faţă de 5,4% cât se înregistra în 2011.



Liviu Dragnea: « România s-a împrumutat mai puţin în exterior şi pe piaţa internă, pentru că economia a mers bine, PIB-ul a crescut de la 133 de miliarde de euro la 158 de miliarde de euro în 2015. În felul acesta Guvernul Ponta a reuşit să aibă bani pentru a face două lucruri fundamentale: să crească puterea de cumpărare a majorităţii românilor, prin creşterea veniturilor şi reducerea taxelor, şi să încurajeze mediul de afaceri prin măsuri corecte incluse în Codul Fiscal. »



Există români care, asemenea lui Liviu Dragnea, consideră că Victor Ponta a fost cel mai bun premier pe care România l-a avut în ultimii 25 de ani. Sunt contrazişi de cei care îi impută acestuia, între altele, o relaţie permanent conflictuală, în defavoarea ţării, cu fostul preşedinte Traian Băsescu sau presupuse fapte de corupţie, ajunse în faţa justiţiei. La capitolul ‘neîmpliniri’ lui Ponta îi poate fi contabilizată şi pierderea, în noiembrie 2014, a cursei pentru preşedinţia ţării, în favoarea contracandidatului Klaus Iohannis.



Prima reacţie a acestuia din urmă după victoria obţinută a venit pe Facebook, devenit, de altfel, suportul său predilect de comunicare cu românii. Luni, la aproximativ un an de la ocuparea celui mai înalt fotoliu din stat, Klaus Iohannis a vorbit de provocări, încercări şi ’primi paşi’ în a face o altfel de politică – cu seriozitate, respect pentru principii şi mai puţin scandal între politicieni. Marcat de dispute cu Parlamentul, care a uitat de promisiunea de a da aviz pentru toate cererile de ridicare a imunităţii aleşilor bănuiţi de fapte de corupţie, mandatul prezidenţial al lui Klaus Iohannis înregistrează, acum, cea mai mare criză: depunerea mandatului de către Victor Ponta, după tragedia din clubul bucureştean Colectiv, şi instalarea unui nou Executiv.

Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company