Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Centenarul Regelui Mihai

Pe 25 octombrie, ultimul rege al Romaniei, Mihai I, ar fi împlinit 100 de ani. 25 octombrie este și ziua Armatei Romane.

Centenarul Regelui Mihai
Centenarul Regelui Mihai

, 26.10.2021, 12:05

“Sunt român, şi asta o simt foarte tare. Şi pe unde pot, fac tot ce-i posibil pentru ţara românească”. Acesta a fost crezul Regelui Mihai (1921-2017), ultimul suveran al Romaniei, care, pe 25 octombrie ar fi împlinit 100 de ani. În semn de prețuire, Muzeul Naţional de Artă al României a deschis, luni, spre vizitare spaţiile istorice ale Palatului Regal: Sufrageria Regală, Scara Voievozilor şi Sala Tronului, precum şi expoziţia Fragmente de memorie – portrete regale care conţine opere de artă înfăţişându-l pe Regele Mihai I în diferite etape ale vieţii. El a fost primul principe născut după întregirea Romaniei în 1918. A fost fiul principelui Carol și al principesei Elena, nepot al regilor Ferdinand I și Maria ai României și al Regelui Constantin I al Greciei.



Mihai I a fost rege al României în două perioade diferite. Prima sa domnie (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) sub Regenţă, el fiind minor, a stat sub semnul incertitudinilor, în condiţiile în care, în exterior, tatăl său, principele Carol se pregătea să revină în ţară, iar în interior se intensifica mişcarea carlistă pentru readucerea sa pe Tronul României. A doua domnie a debutat la 6 septembrie 1940 în condiţii dramatice, într-o Românie sfâşiată teritorial şi într-o Europă aflată în plin război. Evenimentele din vara acelui an dramatic — în iunie URSS ocupă Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, cu 3,7 milioane de locuitori şi în august Ungaria horthystă ocupă nord-estul Transilvaniei cu 2,6 milioane de locuitori – atitudinea ostilă a liderilor politici romani şi a armatei l-au obligat pe Carol al II-lea să renunţe la prerogativele regale, la 6 septembrie 1940.



El l-a învestit însă pe generalul Ion Antonescu cu “depline puteri pentru conducerea statului român”. Acesta a instaurat un regim autoritar între 1940 și 1944, și i-a lăsat regelui Mihai doar atribuţii formale. În iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS.



În anii 1943-1944, regele Mihai şi principalii săi colaboratori s-au distanţat treptat de Ion Antonescu, şi împreună cu lideri ai principalelor partide politice democratice şi cu unele cercuri militare, au întreprins demersuri în vederea ieşirii României din alianţa cu Axa şi alăturarea ei Naţiunilor Unite. Pe 23 august 1944 Ion Antonescu este înlăturat și Armata Română a trecut la lupta antifascistă. Rămas fără sprijinul SUA şi al Marii Britanii, pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit de comunisti să abdice.



Abia în 1992, autoritățile post comuniste i-au permis să revină în ţară, fiind întâmpinat de peste 1 milion de oameni. Fostul suveran şi-a recăpătat cetăţenia română în 1997. El s-a stins din viață pe 5 decembrie 2017. 25 octombrie este și ziua Armatei Române, sărbătorită în toată ţara, printr-o serie de manifestări. Armata rămâne un reper solid şi se bucură de încredere, contribuind la menţinerea stabilităţii necesare dezvoltării societăţii romanesti, a spus presedintele Klaus Iohannis cu acest prilej. El a subliniat că profesionalismul şi dăruirea dovedite de militarii în teatrele de operaţii au contribuit la parcursul euroatlantic şi european al Romaniei, precum şi la întărirea Parteneriatului Strategic solid cu Statele Unite.



Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company