Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Clinică de mari arşi la Timişoara

Cu finanţare de la Banca Mondială, România şi-a propus să construiască 4 centre de mari arşi, două dintre acestea inaugurate în aceste zile.

Clinică de mari arşi la Timişoara
Clinică de mari arşi la Timişoara

, 10.10.2019, 12:10

La patru
ani de la incendiul din clubul bucureştean Colectiv, soldat cu 65 de decese, în
România a fost inaugurată, miercuri, în vestul ţării, Clinica de Mari Arşi a
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara. Unitatea, cea mai mare din România,
dispune de cinci rezerve pentru pacienţi, dintre care trei sunt deja
funcţionale, celelalte două urmând să fie date în folosinţă până la sfârşitul
lunii. Clinica are două săli de operaţii şi cabinete special amenajate pentru
tratamentul pacienţilor cu arsuri grave.


Prezentă la eveniment, ministrul Sănătăţii,
Sorina Pintea a apreciat că dotările se ridică sau chiar depăşesc condiţiile
unităţilor similare din străinătate:
Avem un centru, pot să îi spun centru pentru mari arşi, care poate să
trateze aceşti pacienţi în condiţii absolut optime pentru patologia aceasta. Am
văzut centre din străinătate şi sunt atât de mândră că acest centru este
identic şi poate chiar la un nivel superior. Este foarte important că începând
de joi acest centru va putea să primească pacienţi, că are medici şi personal
mediu pregătit pentru a putea trata acest tip de pacient, că Ministerul
Sănătăţii, autorităţile locale şi spitalul au realizat această minune. Da, este
o zi istorică. Practic, sunt primele paturi care corespund cu adevărat tuturor
standardelor.


Amenajată în incinta Casei Austria – Clinica de
politraumatisme şi arsuri grave a Spitalului Judeţean, Clinica de Mari Arşi de
la Timişoara beneficiază de aparatură de 3,5 milioane de euro achiziţionată cu
bani de la Banca Mondială. O altă Secţie de Mari Arşi este gata şi se
inaugurează în aceste zile în estul ţării, la Iaşi, cele şase paturi de aici adăugându-se
celor 23 din Bucureşti şi Braşov.


Ministerul Sănătăţii are în proiect şi
construirea unei bănci de sânge şi derivate din plasmă, a anunţat Sorina Pintea.
Valoarea investiţiei, care va include şi două centre-pilot de recoltare, va fi
de peste 800 de milioane de lei (circa 168 de milioane de euro), bani care vor
veni dintr-un parteneriat public-privat.


Sorina Pintea: Acest lucru va permite colectarea plasmei,
astfel încât ea să poată fi fracţionată şi să asigure pentru România necesarul
de imunoglobulină şi produse derivate din plasmă necesare pacienţilor.


Banca
de sânge va fi construită la Bucureşti, iar cele două centr-pilot de recoltare
în regiunea de nord-vest şi în cea de sud-vest a României.

Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company