Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Evoluţii demografice

Ultimele date comunicate de Institutul Naţional de Statistică confirmă îngrijorările faţă de structura şi dinamica populaţiei României.

Evoluţii demografice
Evoluţii demografice

, 12.01.2016, 12:43

Institutul Naţional de Statistică confirmă semnalul de alarmă pe care l-a tras, deja, în decembrie, odată cu lansarea anuarului demografic al României, document care conţine date statistice cu privire la numărul şi structura populaţiei, precum şi la mişcarea ei naturală şi migratorie. Luni, INS a anunţat că în noiembrie s-au născut cu 3.000 mai puţini copii decât în octombrie, în timp ce numărul deceselor a fost cu 520 mai mare. În total, sporul natural a fost negativ, iar populaţia ţării s-a redus, astfel, cu peste şapte mii de persoane într-o singură lună.



Numărul copiilor dintr-o familie descreşte, femeile decid să aibă copii la vârste tot mai avansate, numărul căsătoriilor scade, iar cel al divorţurilor creşte. Peste toate aceste tendinţe, depopularea a fost accelerată, în sfertul de secol care a trecut de la căderea dictaturii comuniste, de deschiderea frontierelor, până atunci ermetice, graţie căreia, în prezent, circa trei milioane de cetăţeni români trăiesc în străinătate. În ultima vreme, hemoragia migraţionistă pare să fi încetat şi din România nu pleacă mai mulţi oameni decât se întorc, dar fenomenul contribuie în continuare la diminuarea populaţiei, fiindcă au emigrat mai ales persoane din categoria de vârstă 25-34 de ani, ceea ce este grav din punctul de vedere al natalităţii.



Astfel că, după 1989, numărul românilor a scăzut de la 23,2 milioane la 19,9, inversând complet tendinţa din deceniile trecute, când interzicerea avorturilor, în 1966, a condus la o creştere a populaţiei cu 26 de procente. Fireşte, preşedintele INS, Tudor Andrei, dezavuează această intervenţie brutală a statului comunist în viaţa de familie şi subliniază că asemenea efecte imediate se pot obţine numai în sisteme totalitare. Pe măsură ce se modernizează, România se confruntă şi cu fenomene demografice negative, pe care societăţile vest-europene le-au experimentat încă din deceniile trecute. Dar, spune tot Tudorel Andrei, există şi ţări occidentale, precum Franţa, care au înregistrat un spor al populaţiei de 13% în ultimii 25 de ani.



Preşedintele INS a enumerat modalităţile prin care a fost obţinut acest rezultat: Sunt măsuri fiscale adresate direct persoanelor care au copii: dezvoltarea creşelor, dezvoltarea stabilimentelor în care copiii pot fi educaţi şi pot permite părinţilor să aibă o viaţă activă imediat după naşterea unui nou copil într-o familie şi a treia categorie, aşa-numitele scutiri de impozite pentru anumite categorii de familii.”



La rândul său, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, Vasile Gheţău, a afirmat că ar trebui realizat un studiu în rândul populaţiei tinere, pentru a afla de ce tot mai multe cupluri nu mai doresc copii deloc, dar şi ce le-ar putea convinge să se răzgândească.

Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company