Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Fonduri europene pentru investiţii

România va beneficia de fonduri de peste 170 de milioane de euro pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi pentru a credita studenţii care vor să-şi continue cursurile în străinătate.

Fonduri europene pentru investiţii
Fonduri europene pentru investiţii

, 04.04.2019, 12:25

Intreprinderile mici
şi mijlocii care au dificultăti de finanţare, dar şi studenţii din România care
doresc să-şi continue studiile în străinătate primesc fonduri europene în
valoare de 170 de milioane de euro. In acest sens, patru acorduri prin care Fondul European de
Investiţii (FEI) acordă fonduri unor bănci din România au fost semnate miercuri.
Sunt, practic, acorduri de garantare, FEI asumându-şi o parte din riscurile
aferente. O parte din sumă va fi direcţionată pentru susţinerea studenţilor
care vor să-şi facă studiile de masterat în alte state din Uniunea Europeană.


Astfel,
în cadrul facilităţii de garantare Erasmus Plus în valoare de 4,5 milioane de
euro, aproximativ 450 de studenţi vor beneficia de credite în condiţii
favorabile pentru a studia în altă ţară din blocul comunitar, precum şi în
Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia şi Turcia.


Şefa
Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Cristea, care a
participat la ceremonia de semnare a acordurilor, considera ca temerile românilor
legate de Uniunea Europeană sunt alimentate de frica de necunoscut, iar cea mai
bună metodă de a scăpa de această intoleranţă este contactul direct cu
societăţile din celelalte state europene:


Cu
cât avem mai multe programe care îi ajută pe cetăţenii Uniunii Europene să
meargă, să trăiască o perioadă de timp într-un alt stat, cu atât avem societăţi
mai tolerante şi mai deschise către cooperare. Şi este exact ceea ce ne dorim,
mai ales în această perioadă în care se joacă viitorul Uniunii Europene. De
aceea, aceste acorduri, care, aşa, la prima vedere, sunt nişte operaţiuni
financiare mai mult sau mai puţin obişnuite, au de fapt o miză mult mai mare.


Fondul European de Investiţii
Strategice reprezintă principala componentă a Planului de Investiţii pentru
Europa, aşa-numitul Plan Juncker
. Potrivit Angelei Cristea, planul a prins mai
multă viteză iniţial în economiile mai dezvoltate, pentru care instrumentele
financiare nu reprezentau o provocare, însă şi în România sunt deja 29 de proiecte
finanţate prin acest plan. Este vorba de 16 proiecte de mare
infrastructură şi 13 acorduri de facilitare a accesului la finanţare pentru
intreprinderi mici si mijlocii.


Angela Cristea a mai spus că, în baza acordurilor semnate
miercuri, 3.000 de IMM-uri vor primi sprijin pentru a avea acces la finanţare. ‘Este
vorba mai ales de acele proiecte unde ştim că băncile, instituţiile financiare,
se gândesc de două, trei, patru ori înainte de a da un împrumut, pentru că pot
considera că proiectele au un grad de risc mai mare, iar noi, la nivelul
Uniunii Europene, prin Planul Juncker, ne-am asumat să acoperim acea parte de
risc’,
a adăugat Angela Cristea.

Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company