Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Grecia, încontro?

Europa încearcă să găsească o soluţie pentru a fi evitată intrarea Greciei în incapacitate de plată.

Grecia, încontro?
Grecia, încontro?

, 19.06.2015, 13:30

Europenii pendulează între nelinişte şi exasperare. Puţin
peste jumătate dintre germani, de pildă, se pronunţă chiar pentru un ‘Grexit’ -
o ieşire din zona euro a Atenei, aflată în pragul falimentului. Pe 30 iunie,
Grecia trebuie să ramburseze circa 1,5 miliarde de euro Fondului Monetar
Internaţional. Or, vistieria statului este goală, ceea ce face imperativă
deblocarea celor 7,2 miliarde de euro promise încă de anul trecut de creditorii
săi – FMI şi Uniunea Europeană, dar cu o condiţie! Să facă economii bugetare şi
să realizeze o serie de reforme, în special cea a sistemului de pensii.

Stânga
radicală, la putere în Grecia, pare să privilegieze un dialog al surzilor. Pe
de o parte, spre deosebire de nemţi, care pledează pentru austeritate şi reguli
stricte, grecii consideră drept ilegitim ca cineva să le impună politica
economică şi socială. Pe de alta, ei mizează pe spiritul european de
solidaritate. Ajunge! – spun, însă, europenii, care încearcă, totuşi, zilele
acestea, să găsească o soluţie a ultimei şanse. Joi, reuniţi la Luxemburg, miniştrilor de finanţe din zona euro le-a
fost necesară doar o oră şi jumătate ca să convină că nu pot elibera ajutorul
financiar destinat Greciei.

În consecinţă, şefii de stat şi de guvern din ţările
zonei euro au fost convocaţi pentru luni seară, de urgenţă, la Bruxelles,
pentru a discuta politic situaţia. Summitul obişnuit de vară rămâne programat
pentru finele lunii iunie, dar nu mai este timpul necesar ca ajutorul să fie
aprobat de parlamentele statelor comunitare. Or, fără ajutor, Grecianu are de unde să plătească banii
primiţi de la FMI, riscând să intre în incapacitate de plată. De altfel,
directoarea Fondului, dna Christine Lagarde, a fost foarte fermă – Grecia nu va
beneficia de nicio perioadă de graţie.

Între timp, Atena caută, şi ea,
soluţii, făcând un interesant du-te – vino între Vest şi Est, mai precis între
Uniunea Europeană şi Rusia, cu siguranţă doritoare să-şi demonstreze încă o
dată potenţa inclusiv economico-financiară,
aparent neafectată de sancţiunile impuse de europeni pe fondul conflictului din
Ucraina. Întâlnirea de la acest sfârşit de săptămână, de la Sankt Petersburg,
dintre premierul elen, Alexis
Tsipras, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, este a doua după cea de la
Moscova, din luna aprilie.

Premergător acestei întrevederi de vineri, liderul
de la Kremlin a declarat că ţara sa
este dispusă să ofere Greciei sprijin financiar, mai ales prin dezvoltarea unor
proiecte în infrastructură energetică. Este vorba, în speţă, de prelungirea în Grecia a gazoductului ruso-turc Turkish
Stream, al gigantului rus Gazprom, un proiect lansat anul trecut. Washingtonul
şi-a manifestat, deja, dezaprobarea faţă de participarea Atenei.

Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company