Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Revendicări în învăţământ

Discuţiile dintre sindicatele din învăţământ şi reprezentanţii Executivului pe tema salarizării s-au încheiat fără niciun rezultat, dar vor continua.

Revendicări în învăţământ
Revendicări în învăţământ

, 25.05.2016, 13:10

Negocierile dintre Guvern şi sindicatele din educaţie privind
salarizarea vor continua, după ce Executivul propusese,
recent, majorarea lefurilor cadrelor didactice în medie cu 10% din luna august
a anului viitor.

De ani de zile, cadrele
didactice din România cer salarii mai mari, însă cererile lor se numără rar
printre priorităţile guvernanţilor. Puţini dascăli mai sunt motivaţi să
profeseze sau să facă performanţă. Mulţi dintre cei tineri, dezamăgiţi de
salariile modeste, pleacă de la catedră, în alte domenii, deşi iubesc această
meserie deloc uşoară. Iată de ce, ca formatori ai generaţiilor care vin, ei
trebuie stimulaţi, deoarece cu profesori săraci, agasaţi de nevoia unui trai
decent, nu se poate face performanţă.

Acum, după noua rundă de negocieri,
sindicaliştii din învăţământ nu au acceptat propunerile făcute de
Executiv cu privire la sumele alocate acestui domeniu. Aceştia estimează că
Guvernul ar trebui să aloce aproximativ 500 de milioane de lei, anul acesta,
pentru corecţiile salariale din învăţământ.

După întâlnirea cu reprezentanţii
guvernului, preşedintele Federaţiei Sindicale din Educaţie, Marius Nistor, a
precizat că nu poate fi acceptată corectarea salariilor cadrelor didactice abia
de anul viitor: Toate aceste corecţii să se opereze mult mai
repede. Nu trebuie să aşteptăm să vină anul 2017. In privinţa unor creşteri
salariale care într-adevăr să transforme sistemul de învăţământ într-un sistem
care să fie motivant trebuie discutată legea unitară de salarizare, cu
perspective foarte clare, din punct de vedere al creşterii salariilor şi în
domeniul educaţional, deci sunt lucruri diferite. Ordonanţa rezolvă
disfuncţiile, legea unitară de salarizare rezolvă creşterile salariale.


Marius Nistor a anunţat că, dacă la următoarea întâlnire nu se va ajunge la o
soluţie, pe 1 iunie va avea loc, la Bucureşti, un marş de protest.

La rândul
sau, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, spune că aplicarea ordonanţei privind
corecţiile salariile în educaţie de la 1 ianuarie, anul viitor, ar presupune un
efort financiar de 800 de milioane de lei. El spune că nu este vorba de
majorări salariale, ci despre eliminarea unor discrepanţe prin ajustarea
salariilor în sus: Readuc aminte că discutăm despre o
ordonanţă care se ocupă de corecţii şi de aranjarea unei grile într-un mod
echitabil şi nu neapărat de creştere salarială. Ceea ce a fost vehiculat ca
procent, acel 10%, care de fapt este 9,4%, este un procent în medie de creştere
a masei salariale, dar esenţa ordonanţei şi a grilei pentru familia de educaţie
sunt corecţii şi reaşezări în grila salarială.

După ce va fi rezolvată
problema salarizării în domeniul sănătăţii, educaţia va fi următoarea
prioritate a Guvernului, a promis premierul Dacian Cioloş.

Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company