Transnistria, un conflict îngheţat
Situaţia din regiunea secesionistă pro-rusă Transnsitria, din estul Republicii Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă) a ajuns, din nou, pe agenda discuţiilor de la ONU.
Bogdan Matei, 30.09.2014, 13:10
Pentru analiştii cu memorie, criza ucraineană de anul acesta nu e decât o reeditare a jocurilor geopolitice şi de război exersate de Rusia încă de acum un sfert de veac. La scară micro, în condiţii care-ar putea fi numite de laborator, ceea ce s-a întâmplat în primăvară în Crimeea şi în vară în Donbas a fost brevetat, la începutul anilor 90, în Transnistria.
Cu doar 40% dintre locuitori etnici români, iar restul de origine slavă – ruşi şi ucraineni -, regiunea a forţat ieşirea de sub controlul Chişinăului încă dinainte de dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice. A făcut-o sub pretextul, de nimic justificat, că Republica Moldova s-ar putea reuni cu România, căreia îi aparţinuse până la anexiunea stalinistă din 1940.
Secesioniştii şi-au atins scopul în 1992, când Chişinăul, independent de mai puţin de un an, a trebuit să se recunoască învins, după un conflict armat soldat cu sute de morţi şi tranşat odată cu intervenţia armatei ruse. Prezentată iniţial ca o operaţiune punctuală, prezenţa trupelor ruse în Transnistria a devenit, între timp, permanentă.
Sunt, deja, 15 ani de când, la summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia, condusă pe atunci de fostul preşedinte Boris Elţîn, se angaja să-şi retragă trupele şi arsenalul din estul Republicii Moldova. Sub Vladimir Putin, acestor trupe li s-a schimbat doar eticheta. Rămase, de facto, armată de ocupaţie, li s-a spus forţă de menţinere a păcii.
Săptămâna trecută, de la tribuna Adunării Generale a Naţiunilor Unite, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Natalia Gherman, a cerut din nou plecarea acestei forţe, ce ar urma să fie înlocuită cu o misiune civilă internaţională. Prezenţa trupelor ruse în Transnistria creează obstacole suplimentare în calea procesului de pace — a spus, tranşant, d-na Gherman, referindu-se la discuţiile, parcă fără sfârşit, în aşa-numitul format 5+2, în care Chişinăul, separatiştii, Rusia, Ucraina şi OSCE sunt părţi în negocieri, iar Uniunea Europeană şi Statele Unite joacă rol de observatori.
Tot la New York, în marja Adunării Generale, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Titus Corlăţean, a reiterat importanţa prioritară pe care România o acordă soluţionării conflictului îngheţat din Republica Moldova vecină. Realizarea unui acord politic bazat pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale şi a unui statut politic special pentru regiunea transnistreană rămâne obiectivul Guvernului pro-occidental de la Chişinău şi al partenerilor săi de la Bucureşti, Bruxelles şi Washington. Dar toată lumea e conştientă că în Transnistria nimic nu se poate întâmpla fără acordul Moscovei, protectorul şi comanditarul secesioniştilor.
