Ascultă Live

Ascultă Live Radio România Internațional

Weekend animat în Bucureşti

După mai bine de un an de restricţii, românii reînvaţă drumul spre muzee şi spre stadioane.

Weekend animat în Bucureşti
Weekend animat în Bucureşti

, 14.06.2021, 11:33

Asemenea
întregii Europe, România iese, gradual, din coşmarul pandemiei de COVID-19. Şi,
odată cu diminuarea ratei de contaminare şi cu imunizarea unei părţi importante
din populaţie, oamenii reînvaţă să traiască normal. Deşi jalonat de reprize de
ploaie abundentă, sfârşitul de săptămână a fost unul neobişnuit de animat la
Bucureşti. Sâmbătă spre duminică a avut loc a 17-a
ediţie a Nopţii Muzeelor, organizată în întrega ţară, în aproape 200 de spaţii
culturale, dintre care peste 50 în Bucureşti. În premieră, Primăria Capitalei a
fost deschisă publicului. Clădirea istorică, ridicată între anii 1906-1910, a
putut fi vizitată de sute de oameni. Turul fiecărui grup de vizitatori a durat
circa 30 de minute şi a inclus două expoziţii amenajate, Uranus
acum, despre un fermecător cartier demolat în perioada comunistă, şi o
alta dedicată arhitectului Petre Antonescu, cel care a proiectat multe clădiri
emblematice pentru Capitala României. Managerii instituţiilor de cultură au
calificat drept ‘îmbucurătoare’ prezenţa ‘peste aşteptări’ la evenimentele
organizate cu ocazia Nopţii Muzeelor şi ‘un pas evident’ în procesul revenirii
la normalitate, pe care oamenii au aşteptat-o cu nerăbdare.


Duminică,
Bucureştiul a aparţinut suporterilor. Cel mai mare stadion din ţară, Arena
Naţională, a găzduit, în premieră, la doar 25% din capacitate, un meci de la
turneul final al Campionatului European de fotbal, care trebuia să aibă loc în
2020, dar, tot din cauza pandemiei, a fost amânat pentru vara aceasta. Austria
a învins la Bucureşti Macedonia de Nord cu 3-1, în partida de deschidere din
Grupa C, în cadrul căreia, la Amsterdam, Olanda a câştigat cu 3-2 în faţa
Ucrainei. Exuberanţi, dar disciplinaţi, suporterii celor două echipe au
fraternizat, la bere, în celebrul Centru Vechi al Bucureştiului, atât înainte,
cât şi după meci. Joi, 17 iunie, se va juca, tot pe Arena Naţională, Ucraina -
Macedonia de Nord, iar luni, pe 21, Ucraina – Austria. Bucureştiul va mai
găzdui, pe
28 iunie, o optime de finală, în care va evolua câştigătoarea
Grupei F, numită, în presa de specialitate, grupa morţii, fiindcă reuneşte
campioana mondială Franţa, campioana continentală Portugalia, fosta multiplă
campionă Germania, precum şi Ungaria, finalistă, pe vremuri, a Cupei Mondiale.

Pentru
suporterii români, persistă amărăciunea că, după un parcurs mediocru în
preliminarii, echipa lor naţională a ratat participarea la Euro 2020. Singura consolare e că selecţionata de fotbal Under-23 e calificată
la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde, în Grupa B, va întâni Noua Zeelandă,
Coreea de Sud şi Honduras. Turneul olimpic de fotbal începe pe 21 iulie.
Românii s-au calificat la Olimpiadă după ce au ajuns până în semifinalele
Campionatului European Under-21 din 2019, din Italia şi San Marino. Aceasta va
fi a patra lor participare, după ediţiile din 1924′ Paris, 1952, Helsinki, şi
1964, tot Tokyo, când au terminat pe locul 5.


RadioRomaniaInternational · Weekend animat în Bucureşti – 14.06.2021
Foto: presidency.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate Tuesday, 25 November 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate Monday, 24 November 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate Monday, 24 November 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate Friday, 21 November 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate Friday, 21 November 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate Thursday, 20 November 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company