Dovleceii pot fi preparaţi în multe feluri, fiind folosiţi atât pentru aperitive, cât şi pentru ciorbe sau alte mâncăruri gătite. În funcţie de reţetă, trebuie aleşi dovlecei mai mici, atunci când îi facem pane sau mai mari, atunci când îi umplem cu legume sau cu carne tocată.
Inventate, se pare, în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem întâlni sub diferite nume în vestul continentului, pe continentul nord-american, precum şi în ţările din nordul Africii unde au dimensiuni mai mici şi pot fi servite cu sirop, cu dulceaţă sau cu ciocolată întinsă deasupra.
Coliva este un preparat tradiţional în lumea ortodoxă, fiind servită după ceremonia de înmormântare sau după slujbele de pomenire a celor răposaţi. În alte prezentări, acest preparat tradiţional poate fi întâlnit chiar şi în oferta unor cofetării şi restaurante.
În această ediţie vă oferim câteva sugestii privind prepararea şi conservarea caiselor deoarece în România acum este vremea lor.
Mâncăruri tradiţionale pentru serbările câmpeneşti sunt tocanele de carne cu multe legume şi puiul la ceaun, pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos.
Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri în meniul unor restaurante din România.
Să presupunem că ne-am întors de la cumpărături cu o sacoşă de căpşune pe care vrem să le transformăm în desert. Până a ajunge să scoatem din cuptor o prăjitură cu căpşune, putem să servim câteva imediat, cu zahăr, cu miere sau cu frişcă. Pentru cei răbdători, o variantă ar putea fi spuma de căpşune!
La începutul verii, după apariţia cireşelor şi vişinelor, în partea sudică şi estică a Transilvaniei, în zonele cu sate săseşti şi în cele locuite de maghiari se fac supe din fructe proaspete.
Cunoscut şi sub numele de ţipar de mare sau ştiucă de mare, zărganul (Beloni Beloni Euxini – lat.) este un peşte răpitor, cu un trunchi rotund şi subţire, cu o culoare gri-albastru pe spate şi argintiu pe burtă. Zărganul are un bot alungit, care seamănă cu un cioc de pasăre şi, deşi uneori este confundat cu peştele spadă, la maturitate este mai subţire şi poate ajunge la o lungime de 70 de cm. Zărganul poate fi pregătit în diferite moduri.
Tochitura figurează în meniurile multor pensiuni şi restaurante din România. Pregătită, după cum îi este numele, din carne şi organe mărunţite, tochitura este însoţită de mămăligă, brânză rasă şi, eventual, un ou ochi pus deasupra
Oltenia are o gastronomie aparte, caracterizată de mâncăruri ceva mai condimentate, în care ardeiul iute are un rol important. Sunt preparate specifice, la care este folosit prazul cultivat îndeosebi în Oltenia.
Aflată în Evul Mediu sub suzeranitatea Imperiului otoman, Muntenia a preluat de la turci și, uneori, a adaptat unele preparate gastronomice.
Specifică Olteniei, pâinea la ţest are o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacică pentru coacerea turtelor din mei, secară şi grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra încinsă.
Scrumbia este o specie care nu poate fi crescută în regim de acvacultură, fiind capturată sezonier, din martie până în iunie, în cursul migraţiei ei pe Dunăre.
Clătitele umplute cu dulceaţă, cremă de ciocolată, mai rar cu brânză dulce şi papanaşii reprezintă cele mai populare deserturi din oferta rstaurantelor şi, mai ales, a pensiunilor din România.
