Descoperim azi România autentică printr-o călătorie în cinci dintre cele mai spectaculoase zone naturale. Ghidul nostru, Dan Dinu, este fondatorul Organizației Fotografilor de Natură din România. Vom porni de la întâlnirea Dunării cu Carpații. Apoi, descoperim misterele carstice din Apuseni și fauna alpină din Piatra Craiului. Ajungem pe pajiștile rare din Transilvania și ne oprim în inima pădurilor virgine din Maramureș.
Astăzi vă invităm să explorăm zona montană a României, în ture scurte, potrivite şi turistului mai puţin avizat. Trebuie menţionat că 31% din întreaga suprafață a țării este ocupată de munți cu altitudini între 800 și 2.544 de metri, iar un procent de 36% este ocupat de dealuri, restul de 33% fiind câmpii.