Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii a fost un succes care a depășit așteptările tuturor, au declarat organizatorii la încheierea oficială a programului.
Chiar dacă ne-am obişnuit ca apropierea sărbătorilor de iarnă să pună problema aprovizionării cu bunătăţi tradiţionale, astăzi vă propunem altfel de tentaţii.
Expoziția Porous Matter la META Spațiu, o nouă galerie din spațiul cultural timișorean.
La finalul anului 2023 și începutul 2024, are loc în cadrul programului Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii, la Timișoara, cea mai importantă expoziție eveniment dedicată lui Constantin Brâncuși din România și Estul Europei
Timişoara găzduieşte cea mai amplă expoziţie a sculpturilor lui Constantin Brâncuşi, din ultimele decenii,din România.
Cu o tradiție ajunsă deja la 20 de ani, Elite Art Club UNESCO organizează anual o rezidență pentru artiști - Pictori de azi la Balcic
În luna august, Grupul E T A J Artist Run Space a expus la Los Angeles într-un experiment artistic și cultural despre căutarea visului american, despre emigrare și conectarea cu lumea artistică americană.
Comisiile parlamentare reunite pentru politică externă şi pentru comunităţile de români din afara ţării au avizat favorabil, în...
O parte dintre filmele TIFF pot fi urmărite în mai multe localități din România, în proiecții outdoor și indoor.
Muzeul Municipiului București (MMB) a anunțat startul unui nou proiect de cultură urbană: Mesaje săpate în piatră
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează, în perioada 8-13 august, în spaţiul Piccola...
În luna iulie, la Palatul Dacia-România din centrul capitalei, a avut loc deschiderea celei de-a 12-a ediții a Pavilionului de Artă Art Safari - Love Edition
Sezonul de vară 2023 Art Safari are numărul 12 şi se intitulează “Love Edition.
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut, la finele săptămânii trecute, o convorbire cu omologul suedez, Tobias Billstrom, context...
Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii se va reflecta, în perioada următoare, într-o prezenţă semnificativă a...