Fost student în România, vietnamezul Pham Minh Chinh a revenit la Bucureşti ca prim-ministru.
Uniunea Europeană şi India au semnat recent un Acord pe tema semiconductorilor, care stabileşte cadrul de colaborare pentru construirea unor lanţuri de aprovizionare solide şi pentru activităţile comune în domeniul cercetării şi inovării.
Uniunea Europeană nu are intenţia de a se decupla de China, dar trebuie să se protejeze când constată că se abuzează de încrederea sa - susţine vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis
China rămâne principalul partener comercial al UE, așadar relațiile economice și comerciale se află în centrul cooperării dintre UE și China.
Intrate de mult în literatura română şi în folclor, comunităţile evreieşti din Moldova au devenit un punct de reper în mentalul colectiv românesc şi în sens pozitiv, şi în sens negativ, acceptarea împletindu-se, din păcate, cu prejudecăţile.
România năpoi lu spuni andrupămintulu tră stabilitatea şi tră nădiili europeani ali Ripublică Moldova viţină.
România îşi reafirmă susţinerea pentru stabilitatea şi pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova vecine.
Relațiile comerciale ale UE cu Rusia s-au modificat drastic după invazia în Ucraina, cu scăderi majore ale importurilor de cărbune și gaz rusești.
Ce înseamnă aplicarea principiilor ecologice în floricultură şi în comerţul cu flori?
Începe un nou capitol în relația dintre Marea Britanie și UE, odată cu acordul privind reglementările comerciale post-Brexit în Irlanda de Nord.
România se află pe ultimul loc în UE la numărul de comenzi primite de companiile locale prin intermediul site-urilor și aplicațiilor mobile.
Deficitlu comercial ali Românie sahănduseaşti
Deficitul comercial al României se adânceşte
Comisia Europeană a stabilit noi norme privind modul în care Amazon își poate desfășura activitatea în țările Uniunii Europene, pe baza unor angajamente propuse chiar de platforma comercială.
Comisia Europeană a publicat în 2019 planul de acţiuneîn 15 puncte privind comerțul și dezvoltarea durabilă şi a promis că politica comercială va juca un rol mai important în sprijinirea agendei de durabilitate.