Modificarea legislaţiei privind drepturile pasagerilor europeni reprezintă, în această perioadă, un subiect de negociere între instituţiile europene, după un vot al Comisiei parlamentare pentru Transporturi şi Turism. Modificările vizează, între altele, despăgubirea pasagerilor pentru întârzieri de peste trei ore, gratuitate pentru un bagaj de mână de mici dimensiuni şi eliminarea unor taxe percepute în prezent de unele companii aeriene.
Comisia Europeană a adoptat propuneri de consolidare a drepturilor pasagerilor și călătorilor, în special pentru transportul aerian, urmărind să îmbunătățească experiența utilizatorilor prin clarificarea și extinderea normelor existente și introducerea de noi drepturi.
Directiva privind drepturile pasagerilor va fi modificată! Membrii Comisiei pentru transporturi şi turism au discutat şi au votat prevederi care consolidează drepturile pasagerilor, însă Directiva revizuită va intra în vigoare după aprobarea de către plenul Parlamentului European şi după negocieri cu Consiliul UE.
Aici puteți asculta rubrica Aflăm pentru tine, din 11 decembrie 2020.
Comisia Europeană publicat rezultatele unui sondaj Eurobarometru privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, trenul, autocarul sau vaporul. In România, doar 42% dintre cetățeni cunosc aceste drepturi.