Tru bitisita a protlui polimu mondial, Regatlu ali Românie sfăţea ună cu provinţii bănati di români ditu Rusia țaristă și Austro-Ungaria și alăncea România Mare.
La sfârșitul primului război mondial, Regatul României se unea cu provincii locuite de români din Rusia țaristă și Austro-Ungaria și apărea România Mare.
Un monument istoric din România găzduiește un festival rock devenit deja tradițional.
Regina Elisabeta a scris sub pseudonimul Carmen Sylva peste 1000 de poezii, 90 de nuvele adunate în patru volume, 30 de opere dramatice și patru romane.
În centrul capitalei, la Muzeul Municipiului București cu sediul în cadrul Palatului Suțu, s-a deschis o nouă expoziție: Golescu - Memoria unei vechi familii boierești.
Situat în sudul României, municipiul Craiova, este ideal pentru cei pasionați de istorie, arhitectură și artă, dar și pentru familiile cu copii.
Ne îndreptăm azi către nordul României și ne oprim în județul Bistrița-Năsăud, în municipiul Bistrița.
Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galați a primit distincţia Marca patrimoniului european.
Primul război mondial sau Marele Război a fost o perioadă în care lumea a ales să se elibereze de frustrări în cel mai violent mod.
Prezența evreilor în spațiul românesc este atestată din Evul Mediu când comunități de religie mozaică locuiau atât în spațiul intracarpatic, cât și cel extracarpatic.
Filă de istorie – nucleu al Expoziției de fotografie Masacrul de la Fântâna Albă, care va fi vernisată pe 1 aprilie 2022 la Biblioteca Metropolitană București, Filiala Dimitrie Cantemir, în organizarea Institutului Frații Golescu .
Oferta turistică a județului Hunedoara, din partea central-vestică a României,este foarte bogatăși se adresează atât iubitorilor de culturăși de istorie, cât și amatorilor de drumeții și sport montan.
În curând se vor sărbători 100 de ani de la înfiinţarea căminelor culturale rurale în 1923 sub egida Fundaţiilor Regale, importantă instituţie culturală publică.
România a intrat în cel de-al doilea război mondial în iunie 1941, alături de Germania, pentru a recupera teritoriile anexate de URSS cu un an înainte.