În România va exista un centru de instruire a piloţilor pentru aparatele F16.
La 1 august 1943, americanii au bombardat, fără succes, rafinăriile din Ploiești, într-o operațiune numită Valul ucigaș(Tidal Wawe).
A 500-a zi de război în Ucraina a picat în plină vară, în plină vacanță. În toată Europa sunt călduri extreme, furtuni și inundații.
Consiliul este pregătit să negocieze cu Parlamentul European Actul privind stimularea producției de muniții. Inițiativa ar urma să fie sprijinită cu 500 milioane de euro din bugetul Uniunii.
Preşedintele Vladimir Putin a făcut o greşeală subestimând Ucraina şi NATO, iar Alianţa continuă să se angajeze să sprijine Kievul atât timp cât va fi nevoie, a reiterat secretarul general al NATO.
Liderii celor nouă state membre ale NATO din Europa Centrală şi de Est, între care şi România, au condamnat ferm războiul Rusiei împotriva Ucrainei la summit-ul Formatului Bucureşti 9 desfăşurat la Bratislava.
UE prelungeşte cu un an scutirea de taxe pentru importurile din Ucraina.
Sumar: Vizite în Extremul Orient/ Peste 3,7 milioane de refugiați ucraineni în România vecină/ Românii din Ucraina/ Enigma din canal
De la începutul războiului din Ucraina, au intrat în România aproape 3,5 milioane de ucraineni, dintre care aproximativ 100.000 s-au stabilit temporar în țara noastră
Senatorii și deputații români au adoptat o declarație de susținere a Ucrainei vecine.
Sumar: Președintele României, Klaus Iohannis, la summit-ul B9 de la Varșovia/ Un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia/ Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la București/ Ce se întâmplă cu canalul Bâstroe?
Invazia Rusiei în Ucraina, în urmă cu un an, reprezintă un punct de cotitură pentru istoria Europei și a fost considerată cea mai mare conflagrație de pe continent după al Doilea Război Mondial.
A fost vernisată expoziţia de fotografii Ucraina - Chipuri ale războiului, a jurnalistului Ilie Pintea, trimis al Radio România Actualităţi în Ucraina.
București FM și Agenția de Presă RADOR au lansat cartea în format electronic și site-ul stirilerazboiului.ro.
Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului Viața într-o valiză. Biletele s-au pus în vânzare.