Ospăţul de la culesul viei
La sfârşitul acestei săptămâni, mai precis la 14 septembrie, în calendarul ortodox este marcată „Înălţarea Sfintei Cruci”. Tot în această zi este şi „Cârstovul viilor”, ziua în care, conform tradiţiei populare, începe bătutul nucilor şi culesul viilor. După cules urmează, desigur, tescuirea strugurilor şi punerea mustului în butoaiele sau în damigenele pregătite în acest scop. Iar după o zi de muncă sau după ce s-a încheiat culesul, proprietarul viei oferă o masă cu bucate tradiţionale.
Ștefan Baciu, 12.09.2025, 15:40
În România, culesul strugurilor pentru vinificare începe după 14 septembrie – Ziua Crucii sau „Cârstovul viilor”. În multe regiuni ale României există acest obicei ca proprietarul viei să ofere celor care au cules strugurii vin din recolta anului precedent, must, precum şi bucate tradiţionale. Culesul strugurilor este o activitate cu multe tradiţii şi cu multe superstiţii. Dupa o zi de muncă, există obiceiul ca familia să se adune la masă, unde se servesc bucate traditionale. Chiar aşa se şi numeşte, „masa de cules”, la care proprietarul viei îşi aşează familia şi îşi invită prietenii şi pe cei care au muncit.
La această masă sunt servite mâncăruri tradiţionale, precum sarmale, friptură, brânzeturi şi, desigur, pâine făcută în casă, la care se adaugă vin şi must. Se spune că în satele Olteniei şi în cele din Moldova, mustul trebuia băut încet, din cană de lut. În Transilvania, pe Valea Târnavelor, culesul începe mai târziu pentru că acolo strugurii se coc mai lent decât în alte regiuni. Masa era aranjată în vie, fiind servită ouă fierte, ardei gras, ceapă, slănină afumată şi pâine de casă pe care se întindea untură. Se mai servea friptură de porc sau o tocăniţă de viţel, făcută în ceaun la jar.
În Dobrogea, sunt întinse suprafeţe cu viţă-de-vie, dar există şi plăcinte specifice care „merg” foarte bine cu mustul şi cu vinul. Plăcinta dobrogeană este unul dintre produsele româneşti recunoscute la nivelul Uniunii Europene, cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Poate fi făcută cu umplutură de brânză dulce sau de brânză sărată, cu foile dispuse în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, cu foile de aluat cu umplutura deasupra, încreţite cu mâna, ca atunci când mototolim o coală de hârtie.
Avem nevoie de cel puţin o jumătate de kg de brânză dulce sau sărată şi, cum această reţetă provine din lumea crescătorilor de oi, se foloseşte preponderent brânză şi iaurt de oaie. Mai avem nevoie de 6 ouă şi, desigur, de foi subţiri de plăcintă. Amestecăm brânza cu trei ouă, iar umplutura o punem pe foaia de aluat. Conform tradiţiei, această plăcintă este coaptă întotdeauna într-o tavă rotundă şi, după ce am rulat foile de plăcintă, sulurile sunt puse cap la cap în tavă, în spirală, pornind de la marginea tăvii.
După ce tava a stat în cuptorul încins circa un sfert de oră, atât cât să înceapă să se rumenească, turnăm peste plăcintă jumătate de kg de iaurt gros, amestecat cu 3 ouă. Se lasă tava în cuptor încă vreo 20 de minute, după care plăcinta poate fi servită imediat împreună cu un pahar de iaurt gros. Iar dacă această plăcintă este pregătită în apropierea podgoriei, atunci este foarte posibil ca ea să fie coaptă într-un cuptor tradiţional din lut, de pe vremea copilăriei bunicilor noştri.
