Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Calendarul alegerilor prezidenţiale

Alegerile prezidenţiale din România vor avea loc pe 24 noiembrie, primul tur, şi pe 8 decembrie, runda decisivă.

Sursa foto: AEP
Sursa foto: AEP

, 29.08.2024, 12:15

Guvernul român a adoptat, miercuri, calendarul pentru alegerile prezidenţiale din acest an, la o săptămână după ce stabilise şi calendarul scrutinului legislativ.

Primul tur al prezidenţialelor va avea loc pe 24 noiembrie. Legea prevede că, pentru a fi ales, un candidat ar trebui să obţină, în prima rundă, voturile a jumătate plus 1 din numărul total de electori, deci peste 9 milioane de sufragii, ceea ce este practic imposibil, astfel că este prevăzut un al doilea tur, pe 8 decembrie.

Între cele două tururi ale prezidenţialelor vor avea loc alegerile parlamentare, adică pe 1 decembrie, de Ziua Naţională. Alegătorii români cu domiciliul în străinătate vor putea vota trei zile – vineri, sâmbătă şi duminică – la scrutinul prezidential, faţă de cele două zile în care îşi pot exprima opţiunea la parlamentare.

Dacă ultima competiţie pentru funcţia supremă a avut un final aşteptat, iar candidatul liberal la propria succesiune, Klaus Iohannis, a confirmat sondajele şi a surclasat-o, în 2019, pe reprezentanta PSD, Viorica Dăncilă, cu totul altfel se anunţă lupta pentru fotoliul de preşedinte în 2024. Aceasta, pentru că doza de imprevizibil e mai mare ca oricând, ceea ce se reflectă şi în sondaje.

Şanse bune să intre în turul decisiv au un fost lider PSD, Mircea Geoană, în prezent secretar general adjunct al NATO, şi actualul şef al social-democraţilor, prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Potrivit propriilor spuse, Geoană va face anunţul oficial al candidaturii după încheierea mandatului la NATO. Amintim că el a fost contracandidatul lui Traian Băsescu în 2009 şi a pierdut la mai puţin de un procent, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudă şi a determinat PSD să conteste, fără succes, însă, rezultatul scrutinului.

De altfel, stânga politică nu a mai dat preşedintele din 2000, când a câştigat un al doilea mandat figura tutelară a social-democraţiei, Ion Iliescu.

Marcel Ciolacu, validat la recentul congres PSD drept candidatul partidului la prezidenţiale, este încrezător că va fi el cel care va sparge monopolul dreptei în ce priveşte funcţia supremă.

Contextul îi este favorabil: candidatul PNL, Nicolae Ciucă, fostul şef de stat major al armatei, propulsat, cu largul sprijin al lui Klaus Iohannis, în funcţia de lider al liberalilor, este sub scorul partidului în sondajele de opinie. PSD şi PNL sunt partenere la guvernare, dar tensiunile preelectorale şi discursul inflamat le perturbă cooperarea.

Tot dinspre dreapta ar veni, în ciuda neclarităţii ideologice, noua preşedintă a USR, Elena Lasconi, al cărei unic avantaj este, în acest moment, elementul de prospeţime pe piaţa politică.

În competiţia pentru fotoliul prezidenţial vor intra şi exponenţii curentului suveranist, naţionalist, liderul AUR, George Simion, şi Diana Șoșoacă (partidul SOS România).

Turul al doilea al prezidenţialelor va încheia maratonul electoral din România. Amintim că, pe 9 iunie, au avut loc alegeri locale şi europarlamentare.

RadioRomaniaInternational · Calendarul alegerilor prezidenţiale 29.08.2024
Foto: presidency.ro
În actualitate marți, 25 noiembrie 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate marți, 25 noiembrie 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate luni, 24 noiembrie 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate luni, 24 noiembrie 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate vineri, 21 noiembrie 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate vineri, 21 noiembrie 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate joi, 20 noiembrie 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate joi, 20 noiembrie 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company