Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Maia Sandu – al doilea mandat de președinte

Maia Sandu este primul preşedinte al Republicii Moldova (majoritar românofonă) care a obţinut al doilea mandat prin vot direct.

Maia Sandu (foto: presedinte.md)
Maia Sandu (foto: presedinte.md)

, 27.12.2024, 11:44

Maia Sandu a început al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, pe care l-a obținut în urma alegerilor din toamnă. Ea a depus jurământul de învestire în funcție într-o ședință solemnă comună a Parlamentului și a Curții Constituționale. În discursul său de învestitură, ea a spus că primește al doilea mandat „în primul rând cu smerenie și determinare” și că moștenirea acestuia ar trebui să fie „Moldova în Uniunea Europeană”, dar a avertizat că integrarea europeană nu trebuie privită ca un „bilet la clasa business spre paradis”.

Maia Sandu a făcut un bilanţ al realizărilor din primul său mandat şi a evidenţiat că Republica Moldova a reuşit să fie mai independentă energetic şi respectată de liderii occidentali. Șefa statului a îndemnat societatea la o mare mobilizare naţională în procesul de aderare la UE. Maia Sandu a declarat că Republica Moldova este privită cu respect de liderii occidentali datorită succeselor din mandatul precedent.

Maia Sandu “Moldova este mai respectată ca oricând. Lumea se uită la noi cu drag şi interes şi ne sprijină în visul nostru. Restul depinde de noi. Am început să ne eliberăm de dependenţa energetică. Chiar dacă preţurile sunt în continuare mari, nu ne mai poate nimeni ţine sub papuc. Am reuşit să deschidem larg uşa spre UE, ceea ce nu e puţin ca şi plan şi proiect de ţară. Mai sunt multe de făcut, dar drumul e corect. Eu vă îndemn să mergem înainte cu încredere.”

Președinta a afirmat că în al doilea mandat va continua să insiste pe realizarea reformei justiției, despre care a spus că este „întârziată de decenii”. „Guvernul va avea în mine un partener serios și dedicat, dar și un critic dur în cazul unor performanțe slabe”, a mai spus ea. România şi Republica Moldova (majoritar romanofona) vor continua să lucreze pentru bunăstare, stabilitate, valori europene rezilienţă şi democraţie, a afirmat, la rândul său, seful statului român, Klaus Iohannis, care a felicitat-o pe preşedinta ţării vecine, Maia Sandu, la preluarea celui de-al doilea mandat.

Maia Sandu este prima femeie șef de stat și cel de-al șaselea președinte al Republicii Moldova. Ea a obținut al doilea mandat de președinte prin vot direct – o premieră în politica de la Chișinău – în urma turului doi al prezidențialelor din 3 noiembrie. Ea l-a învins atunci, mai ales datorită diasporei, cu peste 940.000 de voturi pe contracandidatul ei susținut de socialiști, Alexandr Stoianoglo, care a obținut puțin peste 750.000 de voturi. Deși a câștigat alegerile per total, președinta Sandu a pierdut la limită în secțiile din țară în fața lui Stoianoglo, fost procuror general.

În același timp cu scrutinul prezidential a avut loc și un referendum național privind includerea în constituție a obiectivului strategic de integrare a țării în UE, care a trecut cu scorul de 51,4%. Anul 2024 a fost unul important pentru Republica Moldova, consolidând parcursul pro-european în rezultatul referendumului și alegerilor prezidențiale, dar a evidențiat încă o dată polarizarea profundă a societății. Ambele exerciții electorale s-au încheiat cu scoruri la limită. Pe durata campaniei, autoritățile și societatea civilă au documentat o serie de acțiuni de imixtiune din partea Rusiei, care au declanșat un adevărat război hibrid, concertat și finanțat de gruparea lui Ilan Șor, oligarhul moldovean care a fugit la Moscova pentru a scăpa de pușcărie.

Autoritățile de la Chișinău au deconspirat mai multe scheme de organizare și cumpărare a alegătorilor, precum și adevărate campanii de denigrarea și propagare a știrilor false.

RadioRomaniaInternational · Maia Sandu – al doilea mandat de președinte – 27.12.2024
Foto: presidency.ro
În actualitate marți, 25 noiembrie 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate marți, 25 noiembrie 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate luni, 24 noiembrie 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate luni, 24 noiembrie 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate vineri, 21 noiembrie 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate vineri, 21 noiembrie 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate joi, 20 noiembrie 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate joi, 20 noiembrie 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company