Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Nemulţumiri în sistemul de învăţământ

Sindicaliştii din învăţământul românesc sunt azi în grevă japoneză, nemulţumiţi de propunerile vehiculate recent privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare în sistem.

(foto: pixabay.com)
(foto: pixabay.com)

, 18.06.2025, 12:15

Sindicaliştii din sistemul educaţional românesc sunt în grevă japoneză, nemulţumiţi de propunerile vehiculate de partidele parlamentare privind măsurile de reducere a deficitului bugetar, despre care spun că i-ar afecta în mod direct. Aceştia s-au întâlnit, marţi, cu ministrul educaţiei, Daniel David, căruia i-au transmis că resping orice scădere a cheluielilor bugetare cu repercusiuni asupra veniturilor cadrelor didactice. Ei solicită menţinerea normei de predare actuale şi consideră că majorarea acesteia la 8 ore pe zi ar fi o decizie iresponsabilă, întrucât dascălii sunt deja supraîncărcaţi cu activităţi didactice şi extraşcolare, cu activităţi de formare continuă şi cu sarcini administrative.

De asemenea, profesorii sunt de părere scăderea pragului salarial în funcţie de care se acordă voucherele de vacanţă şi indemnizaţia de hrană va determina eliminarea acestor drepturi pentru un număr semnificativ de salariaţi şi va conduce la o scădere a puterii de cumpărare, în special în cazul profesorilor aflaţi la început de carieră, personalului didactic auxiliar şi celui administrativ. Sindicaliştii se opun şi reducerii personalului din institutele naţionale de cercetare şi dezvoltare şi din instituţiile Academiei Române.

Nu în ultimul rând, nu sunt de acord cu eliminarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, măsură care ar putea scădea veniturile celor care deţin acest titlu cu aproximativ 550 de lei (circa 110 euro) net. Preşedintele Federaţiei „Spirul Haret”, Marius Nistor, a explicat că acţiunea de protest se desfăşoară în unităţile de învăţământ preuniversitar, în instituţiile de învăţământ superior, în bibliotecile centrale universitare şi în institutele de cercetare.

Marius Nistor: „Oamenii vor purta ecusoane cu nişte slogane care sunt strict legate de motivele acţiunii în cauză. Orele se vor desfăşura normal. Acţiunea noastră nu afectează elevii sub nicio formă. Nu vorbim de o afectare a examenelor care vor fi în curs de derulare, dar, încă o dată, trebuie să înţeleagă clar clasa politică: nu îşi pot bate joc la nesfârşit de sistemul de învăţământ. În situaţia în care nu ţin cont de avertismentele noastre, să nu uite că nu este imposibil să retrăim ceea ce a fost în 2023.”

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, a anunţat că sindicatele nu exclud o grevă generală, dacă nu se vor găsi soluţii la solicitările lor. Simion Hăncescu: „I-am spus şi preşedintelui României că are toate pârghiile de a interveni în situaţia în care va constata că cei care vor prelua guvernarea vor face derapaje şi vor lovi în sistemul educaţional. Am spus că este posibil ca începutul de anul şcolar viitor să fie perturbat cu proteste dacă vor fi măsuri care vor lovi în colegii noştri.”

Vinerea trecută, sindicatele din Educaţie au emis un comunicat prin care şi-au exprimat dezacordul faţă de măsurile care ar putea fi adoptate pentru reducerea deficitului bugetar. Ministrul educaţiei a transmis atunci că motivul nemulţumirilor cadrelor didatice este un amestec de lucruri irelevante cu zvonuri şi interpretări eronate.

 

 

RadioRomaniaInternational · Nemulţumiri în sistemul de învăţământ
Foto: presidency.ro
În actualitate marți, 25 noiembrie 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate marți, 25 noiembrie 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate luni, 24 noiembrie 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate luni, 24 noiembrie 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate vineri, 21 noiembrie 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate vineri, 21 noiembrie 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate joi, 20 noiembrie 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate joi, 20 noiembrie 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company