Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Noua lege a pensiilor

Noua lege a pensiilor din sistemul public din România a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, ca for decizional. În plen nu a existat niciun vot împotrivă, dar opoziţia critică documentul.

Noua lege a pensiilor
Noua lege a pensiilor

, 27.06.2019, 12:45

În calitate
de for decizional în acest caz, Camera Deputaţilor de la Bucureşti a adoptat noua
lege a pensiilor din sistemul public, reexaminată, după ce a fost declarată
parţial neconstituţională de CCR. În document, este prevăzută o creştere treptată
a punctului de pensie, de la 1.265 de lei (circa 265 de euro) la 1 septembrie,
anul acesta, până la 1.875 de lei (circa 395 de euro) în 2021. Din anul 2022,
valoarea punctului de referinţa se va indexa anual cu inflaţia şi 50% din
creşterea reală a câştigului mediu brut realizat, potrivit proiectului.


Pensia
minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul
respectiv. Persoanele cu vechime de minimum 15 ani primesc 45% din salariul
minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1%
din salariu, iar cei cu vechime între 10 şi 15 ani, aflate la pensie la data
intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar
pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă la fel câte un procent.


De
asemenea, potrivit noii Legi a pensiilor, se valorifică toate drepturile de
natură salariala pentru care s-au plătit contribuţii: sporuri, acord global, al
13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri. Dacă după
recalculare, conform adeverinţelor aduse, rezultă o pensie mai mică, atunci se
pastrează pensia calculată cu o majorare de 10% acordată iniţial. Noua lege prevede
tot patru categorii de pensii: de limită de vârsta, anticipată, de invaliditate
şi cea de urmaş.


Reprezentanţii coaliţiei PSD-ALDE aflate la putere spun că
prin adoptarea acestei legi se pune ordine în sistem şi dau asigurări că nicio
pensie nu va scădea odată cu aplicarea noii legi şi că vârsta standard de
pensionare se va menţine.


Fostul ministru al Muncii, unul dintre iniţiatorii
proiectului, deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu: E o lege care creşte pensiile, nu-i sărăceşte pe pensionari. Am văzut că unii au vrut să întărzie
această lege, dar este foarte important ca din creşterea veniturilor de la
bugetul de stat să direcţionăm şi către veniturile populaţiei.


Opoziţia consideră,
însă, că inechităţile din sistem nu vor fi eliminate. Dan Vălceanu, deputat din
partea principalului partid de opoziţie, PNL: Aţi spus că toţi pensionarii vor fi avantajaţi şi vor primi pensii mai
mari. Nu, această lege îi face pe cei care au muncit în condiţii grele să
primească pensie şi mai mică şi să fie pedepsiţi de această lege, iar cei care
au muncit mult, de asemenea, să fie dezavantajaţi de această lege şi să nu
primească o pensie mai mare.


Criticii noii legi a pensiilor consideră că
este vorba despre un demers electoral.

Foto: presidency.ro
În actualitate marți, 25 noiembrie 2025

Strategia de apărare a României

Strategia naţională de apărare 2025-2030 a fost aprobată în Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În cadrul ședinței, s-a discutat...

Strategia de apărare a României
Vicepremierul Oana Gheorghiu / Sursa foto: gov.ro
În actualitate marți, 25 noiembrie 2025

Reforma în sectorul public

Comitetul Naţional pentru Reforma Companiilor de Stat a fost reactivat, a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, care îl coordonează și care a...

Reforma în sectorul public
foto: roaep.ro
În actualitate luni, 24 noiembrie 2025

Alegeri locale parţiale în România

Anul în curs trebuia să fie cel al liniştirii apelor politice după maratonul electoral din 2024. Anularea, însă, a alegerilor prezidenţiale,...

Alegeri locale parţiale în România
Foto: facebook.com/mapn.ro/ cpt. Alexandru Helerea
În actualitate luni, 24 noiembrie 2025

Sărbătorirea Zilei Naționale

România se pregătește să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie, când se vor împlini 107 ani de la finalizarea procesului de făurire...

Sărbătorirea Zilei Naționale
În actualitate vineri, 21 noiembrie 2025

Investiţii în apărare

De două decenii membră a NATO, legată de Statele Unite printr-un parteneriat strategic, România investește în propria-i securitate și prin...

Investiţii în apărare
În actualitate vineri, 21 noiembrie 2025

Cazul Potra

Mercenarul Horaţiu Potra, dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva...

Cazul Potra
În actualitate joi, 20 noiembrie 2025

Reforme fiscale ale guvernului

În numele reducerii deficitului excesiv al României, guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, care ar...

Reforme fiscale ale guvernului
În actualitate joi, 20 noiembrie 2025

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Joi, românii de dincolo şi dincoace de Prut, râul care e graniţă naturală între România şi Republica Moldova, şi-au luat rămas bun de la...

Omagiu lui Ilie Ilașcu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company