Ţinutul morilor de apă

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României şi vizităm cel mai mare parc mulinologic din sud-estul Europei. Este un parc de mori de apă, inclus în patrimoniul UNESCO şi restaurat la începutul anilor 2000 de Muzeul Astra din Sibiu, din fonduri europene.

Daniel Onea, 17.02.2018, 07:00

Ne îndreptăm azi
spre sud-vestul României şi vizităm cel mai mare parc mulinologic din sud-estul
Europei. Este un parc de mori de apă, inclus în patrimoniul UNESCO şi restaurat
la începutul anilor 2000 de Muzeul Astra din Sibiu, din fonduri europene.
Istoria acestor mori de apă este foarte bogată şi se întinde pe parcursul a
sute de ani. Întrucât morile sunt funcţionale, sunt afişate tabele cu
programarea familiilor la măcinat. Unele au uşile încuiate, dar în altele,
turiştii pot intra pentru a admira sistemul de funcţionare.

Am
aflat de la Ion Voinea, din cadrul Serviciului de promovare a turismului al
Direcţiei de patrimoniu al judeţului Caraş Severin, că fiecare moară are un
nume. Aşadar, vă puteţi fotografia cu Îndărătnica dintre râuri, Frizoanea
sau cu Moara de la tunel. Denumirile vin fie de la porecle ale familiilor din
sat, fie sunt inspirate din legendele
locului. Ţinutul morilor de apă este un sit foarte interesant din Valea
Almăjului, din judeţul Caraş Severin. Pe Valea Rudăriei, încă din 1241, a
început construcţia acestor mori. În 1772 au fost consemnate opt, iar în 1874,
erau deja 51. Datorită inundaţiilor produse de-a lungul timpului, au mai rămas
22 de mori. Morile acestea sunt construite din lemn, sunt de dimensiuni reduse
şi au ca scop măcinarea cerealelor recoltate de locuitorii din comuna Eftimie
Murgu. Sunt încă funcţionale şi macină în jur de 130-140 de kilograme de făină
în 24 de ore. Localnicii au exploatat la maximum avantajele terenului,
corectând aspectele dezavantajoase prin străpungeri în tunele, în stâncă, prin
acumulări în spatele unor baraje. Instalarea morilor s-a făcut pe ambele maluri
ale pârâului Rudăria. Numele de
Rudăria provine de la ocupaţia locuitorilor: prelucrarea lemnului. Locuitorii
acestor zone au fost secole la rând lucrători în lemn.

În Valea
Almăjului, din păcate, sunt puţine pensiuni. Numărul locurilor este limitat,
aşadar, dacă doriţi să vă cazaţi chiar în apropierea vestitelor mori, va trebui
să vă faceţi rezervarea din timp. Însă merită, după cum aflăm de la Ion Voinea,
din cadrul Serviciului de promovare a turismului al Direcţiei de patrimoniu al
judeţului Caraş Severin. Valea Almăjului este o zonă extraordinară din
punct de vedere turistic. Face legătura cu Cheile Nerei. Acestea sunt cele mai
lungi şi cele mai sălbatice chei din România, cu o lungime de 22 de km. Dinspre
Anina, pe Cheile Minişului, se poate ajunge la cascada Bigăr. Aceasta a fost
declarată una dintre cele mai frumoase cascade din lume. În privinţa
gastronomiei, fiecare localitate oferă ceva tradiţional. În zona Almăjului, vi
se oferă mămăligă cu brânză. Însă e o brânză de munte care se găseşte numai în
zona noastră. De asemenea, se prepară mâncăruri extraordinare la ceaun. Valea
Almăjului se poate vizita pe tot parcursul anului. Drumurile sunt excelente la
ora actuală. Se intră dinspre E70 spre localitatea Bozovici circa 70 de km, iar
dinspre Anina-Oraviţa, pe DN57B, spre Eftimie Murgu, zona Văii Almăjului.

Nu rataţi în zonă şi o călătorie cu trenul, pe cea mai
veche cale ferată montană de pe teritoriul României şi a doua cale ferată
montană de pe continentul european. Traseul este supranumit Semmeringul
bănăţean datorită asemănării dintre acesta şi calea ferată Semmering din
Austria. A fost dată în folosinţă în anul 1863, iar ruta are o lungime de 34 de
kilometri, o diferenţă de nivel de 337 metri, 14 tuneluri si zece viaducte.