La scurt timp după ce a fost la Washington şi chiar înainte de a participa la lucrările Consiliului European de la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis bifează, la Berlin, o altă bornă esenţială pentru politica externă românească.
Tot mai mult, regiunea extinsă a Mării Negre capătă profilul unui pivot geopolitic, reprezentând un spaţiu de interes strategic pentru circuitele economice, dar şi un avanpost al NATO şi al Uniunii Europene.
De la 15 iunie, europenii nu vor mai avea costuri suplimentare la telefonie şi internet pe mobil când vor călători în alt stat al UE şi în ţările din Spaţiul Economic European(Norvegia, Islanda şi Liechtenstein).
România salută alegerea lui Emmanuel Macron în fruntea Franţei.
Rolul tineretului în cadrul comunităţilor de români din afara graniţelor, în special în rândul celor cu mobilitate, este unul foarte...
România subscrie la poziţia comunitară faţă de negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE vor avea ca principiu de bază dictonul « Toţi pentru unul şi unul pentru toţi », a declarat...
Românii ocupă prima poziţie între națiunile din Uniunea Europeană care obțin cetățenia altui stat membru UE, conform datelor Eurostat pe anul 2015
Odată activat articolul 50 al Tratatului Uniunii Europene, principalul obiectiv al Bucureştiului în cadrul negocierilor pentru Brexit îl reprezintă respectarea drepturilor cetăţenilor români care lucrează şi studiază în Marea Britanie.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall s-a întâlnit, la Paris cu mai mulți oficiali francezi, cu care a discutat despre viitorul Uniunii Europene, Brexit și securitatea internă a blocului comunitar.
Niciuna dintre cele două întrebări nu pot avea răspunsuri clare. Ieşirea Marii Britanii din organizaţia comunitară europeană a început înainte ca aceasta să devină membră a comunităţii create pe baza Tratatului de la Roma, semnat acum 60 de ani.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a semnat scrisoarea care declanşează Brexit-ul, procedura prin care Londra părăseşte Uniunea Europeană.
Summitul de la Roma a fost începutul marii dezbateri asupra viitorului Uniunii. Din perspectiva României, este esenţială unitatea şi coeziunea organizaţiei.
Aoa şi 60 di ani, Roma, analţal’i reprezentanţa ali Belgie, Franţa, Germania, Italia, Luxemburgu şi Olanda vulusea thimil’iusearea a...